miercuri, februarie 12, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Ce poți face cu APA SFINȚITĂ, care nu se strică niciodată

Ce poți face cu APA SFINȚITĂ, care nu se strică niciodată

0
Ce poți face cu APA SFINȚITĂ, care nu se strică niciodată

Aghiasma este apă sfințită de preot în cadrul slujbei Sfeștaniei și în ziua de Bobotează. În funcție de slujba săvârșită pentru sfințirea acestei ape, aghiasma poate fi de două feluri: aghiasma mică, atunci când se săvârșește slujba numită „Sfințirea cea mică a apei”, și aghiasma mare, când se săvârșește „Sfințirea cea mare a apei”, în ziua de Bobotează, scrie CrestinOrtodox.ro.

Aghiasma – apă sfințită prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru că ea să aibă puterea de a sfinți viața oamenilor și a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curățirii sufletești, a promovării și a sfințirii vieții.

„La Botezul Domnului, se face aghiasma mare, care se ia înainte de anaforă; se dă și celor ce sunt opriți de la Împărtășanie, ca întărire spre nădejdea pocăinței, a mângâierii și îndreptării lor pentru viitor”. (Constituțiile Apostolice VIII, 29).

Cu aghiasma mare se pot stropi și casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele și livezile, spre a fi păzite de lucrările necurățațe ale diavolului (doar de Bobotează sau periodic). De asemenea, cu pocăință și cu binecuvântarea duhovnicului, aghiasma mare se poate lua și în cazuri de boli grele. Fiind încărcată cu darurile dumnezeiești ale Duhului Sfânt, aghiasma mare a săvârșit adesea minuni, tămăduind bolnavi, apărând de rele și izbăvind din primejdii pe cei credincioși.

Fiind folosită numai în cantități mici, aghiasmă nu trebuie să fie înmulțită; o sticlă de aghiasmă mare este suficientă pentru un an de zile, ea fiind folosită mai rar decât cea mica; în ce privește aghiasma mică, slujba pentru sfințirea acesteia poate fi săvârșită oricând în an, atât în biserică, cât și în casele credincioșilor; când facem sfeștanie în casă, preotul poate sfinți o cantitate mai mare de apă, în funcție de dorința și nevoile fiecăruia.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
-1.6 ° C
-1.6 °
-1.6 °
68 %
2.7kmh
0 %
mie
-2 °
joi
5 °
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
2 °