Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.
În urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:
Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.
La Giurgiu liderii cei doi de sindicat discută la această oră cu colegii lor, dacă acceptă sau nu propunerile Guvernului, cu rezerva că unii dintre profesorii aflați în grevă au propus să se continue negocierile și să se obțină și cei 2000 de lei, anual, din fonduri europene cât și 50% în primul an pe prima grilă.
Menționăm că există riscul ca după data de 6 iunie, cei rămași în grevă, dacă vor fi sub 50%, greva ar putea fi declarată ilegală.
(Jurnal)
(Foto G4media)