AcasăActualitateInspectorul general al IȘJ Giurgiu ne spune dacă înscrierile pentru BAC și...

Inspectorul general al IȘJ Giurgiu ne spune dacă înscrierile pentru BAC și anul școlar , se vor prelungi sau nu din cauza grevei din Învățământ

…În ceea ce privește calendarul desfășurării examenului de bacalaureat acesta decurge normal- ne-a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu. 

Suntem în a treia zi  de înscrieri , ce se vor încheia  pe 7  mai . În urma unei videoconferințe organizate  cu Ministrul Învățământului ni s-a comunicat  că la Minister s-a luat în calcul  prelungirea perioadei , până pe data de 9 iunie, dacă protestele vor continua.

Până la această dată însă nu există  niciun pericol.  Dacă ajungem la data de 9 iunie,  problemele însă vor sta altfel. După cum ne spunea d-na  Ministru, în cazul în care  protestele vor continua, se va lua în calcul  prelungirea  anului școlar .

Doamna Ministru este  totuși optimistă  în privința evaluării naționale și a examenului de bacalaureatul, considerând că ele  se vor desfășura în condiții normale, cu riscul de a fi reprogramate la o dată ulterioară , fiind decalate doar ca perioadă.

Va fi o perioadă foarte grea pentru noi,  întrucât pe lângă evaluarea națională și examenul  de bacalaureat, mai avem și alte examene de organizat: este vorba despre examenul de definitivat , examenul de titularizare … Titularizarea  pe 12  iulie și  pe 19  iulie ,  ședințele publice, sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat , concursuri la nivel de județ  pentru ocuparea posturilor  etc. 

În privința încheierii situației școlare, a încheierii mediilor elevilor, situația nu este totuși atât de gravă, întrucât  mulți dintre ei au toate  notele în catalog, situația putând fi încheiată. Ca  de exemplu  Liceul   Nicolae Cartojan,  unde am fost director, sunt cataloage de clasa XII-a ,  cu medii încheiate de către profesorii  care nu sunt în grevă. Fiind destule discipline, unde au mediile încheiate. Însă situația nu este generală, ea diferă în funcție de profesorii care sunt în grevă și nu au încheiat mediile. Ponderea la acest  moment sunt la jumătate , cel puțin la Liceul Teoretic ”Nicolae Cartojan” – preciza prof.  Ion Ghimpețeanu. 

Acest lucru , al încheierii mediilor, este obligatoriu,  având în vedere că pentru a intra în examenul de bacalaureat,  avem nevoie de o foaie matricolă pentru dosar, implicit de toate mediile încheiate.

În județ  centralizăm situația în fiecare zi, astfel că în data de  30 mai procentul era de 58 %. Raportat la prima zi de grevă, unde procentul era mai mare, acesta s-a diminuat cu aproximativ 2 % pe zi, asta însemnând că sunt cadre didactice ce au renunțat la proteste . La Colegiul Național ”Ion Maiorescu”, de exemplu,  niciun profesor nu este în grevă, lucrurile decurgând  normal, în acest context înscrierile la Bac nu numai că au început, ci ele se vor desfășura în mod normal. În comuna  Clejani este o școală, unde de asemenea nimeni nu este în grevă.  Sperăm că lucrurile nu vor avansa atât de grav în următoarele zile,  încât să punem în pericol intrarea elevilor în examenul de bacalaureat.

Noi ne dorim în primul rând ca elevii să nu sufere. Sunt la rândul meu  de acord cu revendicările sindicale căci și eu sunt cadru didactic,  dar  trebuie ca interesele elevilor să primeze, noi fiind în slujba acestora.  Să facem în așa fel încât aceștia să își poată finaliza cursurile și să  nu se ajungă  , în cel mai rău caz,  la înghetarea anului școlar – a mai precizat prof. Ion Ghimpețeanu, inspector general al IȘJ Giurgiu.

(Jurnal) 

 

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
33 %
2.6kmh
14 %
joi
23 °
vin
30 °
sâm
27 °
Dum
23 °
lun
18 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com