alerta-Antrax-560x350După cum vă informam într-un material anterior, în data de 15 iulie, în localitatea Vieru (comuna Putineiu) din județul Giurgiu, a fost confirmat un caz de antrax la un berbec dintr-o gospodărie, iar inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Giurgiu au instituit ”zonă de restricție” atât la nivelul localității afectate, cât și al localităților adiacente, anunțând că vor efectua toate măsurile ce se impun, printre care examenul clinic individual al tuturor animalelor din efectivele contaminate și izolarea și ținerea sub observație timp de 14 zile a eventualelor animale bolnave.

 Pentru a afla care este situația la ora actuală, ne-am adresat directorului D.S.V.S.A. Giurgiu, Liviu Florescu, care ne-a precizat că toate animalele receptive au fost vaccinate, iar în prezent se derulează vaccinarea de completare la bovine, ovine și cabaline în comunele Putineiu și Gogoșari. De asemenea, se supraveghează animalele din focar din focar și împrejurimile focarului de către un medic veterinar oficial. Nu în ultimul rând, a fost interzisă mișcarea animalelor până la instalarea imunității postvaccinale de 14 zile. 

Totodată, Liviu Florescu a subliniat că de la data confirmării cazului de antrax și până în prezent, nu s-au mai constatat îmbolnăviri la alte animale din exploatația respectivă sau din localitate, și nici mortalități.

 Pe surse, am aflat că membrii familiei afectate cu Antrax au fost transportați pentru investigații și tratament la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, dar, pentru că nu dețin asigurare medicală, nu au putut fi internați prea mult timp aici. În aceste condiții, Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.) Giurgiu ar fi dispus ca un medic din comună să monitorizeze starea de sănătate a acestor persoane, care însă se află în concediu în această perioadă. Așadar, s-ar fi apelat la un alt medic dintr-o localitate învecinată. Pentru a ni se confirma sau, dimpotrivă, infirma cele scrise mai sus, ne-am adresat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) Giurgiu, care însă ne-au declarat că prin dispoziție de prefect, li s-a interzis comunicarea pe acest subiect cu presa, singura instituție abilitată să facă declarații fiind D.S.V.S.A. Contactat din nou, directorul Liviu Florescu ne-a spus că nu are cunoștințe legate de starea de sănătate a persoanelor în cauză, deoarece nu intră în competența instituției respective acest lucru, deci nu are cum să ne furnizeze astfel de informații.

 (Teodora NICOLAU)