”Eu am făcut ce trebuia să fac.”, a declarat Carmen Dan, șefa Ministerului de Interne imediat după demisia premierului Mihai Tudose.
De precizat că această criză manifestată vizibil în cadrul PSD, în ultima perioadă și respectiv în Guvernul Tudose, a culminat cu conflictul iscat între premier și ministrul Carmen Dan imediat după scandalul prinderii agentului pedofil, și pe fondul declarațiilor publice ale celor doi.
În timp ce premierul Tudose s-a opus demiterilor anunțate de Carmen Dan la vârful Poliției Române, ministrul MAI l-a acuzat pe primul ministru de minciună, încercând să confirme acest lucru prin prezentarea opiniei publice ale unor documente instituționale…
Anunțul demiterii ministrului de Interne în cadrul remanierii anunțate de premierul Tudose ce urma a avea loc la sfârșitul acestei luni, a înverșunat-o și mai tare pe Carmen Dan care a făcut o declarație ce iată a fost confirmată în cadrul ședinței CEx.
Ministrul Carmen Dan spunea că pe ea nu o demite nici Guvernul și nici Mihai Tudose, ci partidul, declarație care a surprins inițial pe toată lumea, știut fiind că premierul este cel care numește miniștri și tot el cel ce îi demite.
Ședința CEx de luni 15 ianuarie a dovedit însă că ministrul Carmen Dan a avut dreptate. Ba mai mult, în timp ce premierul Tudose a fost forțat să demisioneze , în urma nemulțumirii manifestate de majoritatea membrilor CEx ai PSD, ministra Carmen Dan își va păstra postul, cel puțin deocamdată.
Iată de ce declarația ministrului MAI imediat după terminarea ședinței CEx pare total justificată: ”Eu am făcut ce trebuie făcut!”
(Florian Tincu)