vineri, martie 28, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Care sunt măsurile noului proiect de lege privind Starea de Alertă

Care sunt măsurile noului proiect de lege privind Starea de Alertă

0
Care sunt măsurile noului proiect de lege privind Starea de Alertă

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor COVID și l-a transmis Parlamentului.

Astfel, conform noului proiect :

– se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs;

– masca va fi obligatorie în spațiile publice închise;

– preoții pot ține slujbe dacă există distanțare socială. 

S-a schimbat regimul contravențiilor

S-a schimbat regimul contravențiilor, astfel încât regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în aport cu prevederile Ordonanței Nr.2/2001 pentru a evita situația ivită în contextul în care regimul contravențiilor stabilit în baza Ordonanței 1/1999 a fost declarat neconstituțional”, a mai spus Ionel Dancă, într-o conferință de presă susținută luni la Palatul Victoria.

Masca devine obligatorie începând cu 15 mai

Şeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, a anunțat unde se aplică.  „Pe durata stării de alertă de instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Guvernului.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
65 %
10.5kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
13 °
lun
14 °
mar
16 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com