Sub coordonarea Instituției Prefectului Județul Giurgiu, astăzi, 27 mai a.c., Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică Giurgiu au demarat Campania de informare a elevilor din clasele terminale de liceu cu privire la importanța vaccinării împotriva COVID-19.

Astfel, reprezentanți ai celor două instituții menționate au fost prezenți în toate cele cinci licee din municipiul Giurgiu, pentru a le expune elevilor cu vârsta de minimum 16 ani avantajele imunizării și importanța acesteia pentru menținerea sănătății publice și pentru reducerea ratei de incidență epidemiologică.

De asemenea, elevilor li s-a precizat că se pot vaccina în cadrul oricărui centru de vaccinare din municipiu, iar cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani vor fi însoțiți de către părinți sau de către tutorele legal. Campania de informare a elevilor din clasele terminale de liceu cu privire la importanța vaccinării va continua și mâine, 28 mai a.c., în orașele Bolintin Deal și Mihăilești.

Menționăm că în toate liceele din județul Giurgiu activează asistenți medicali școlari, care informează periodic elevii cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, dar și cu privire la alte aspecte ce țin de sănătatea lor.