AcasăActualitateBunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 263.980 lei, descoperite în P.T.F Giurgiu

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 263.980 lei, descoperite în P.T.F Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat în cala unui autocar, printre bagajele pasagerilor, cantitatea de 2.236 de bunuri ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 2:45, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar, care transporta persoane în regim internațional,
pe ruta Turcia-România.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au descoperit în cala autocarului, printre bagaje, mai multe pungi din plastic de culoare neagră, care conțineau 1.236 articole vestimentare precum și cantitatea de 1.000 parfumuri, toate inscripționate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că bunurile sus-menționate aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 45 de ani,  pasager al autocarului.

Parfumurile și articolele vestimentare, estimate la o valoare de  263.980 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate la sediul instituției noastre.

În prezent, cetățeanul turc este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
94%
1m/s
50%
mie
21 °
J
20 °
vin
14 °
S
17 °
D
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!