Până vineri, 8 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 14.811 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate și externate, în timp ce 898 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 312 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 232 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de  persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 426 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.451 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Situația românilor din străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.444 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

(Jurnal)