Ziua de sâmbătă, 29 mai, este una cu totul specială pentru fotbalul giurgiuvean. Mă refer de fapt la nivelul la care el trăieşte în aceste vremuri. De la ora 14:00, la Giurgiu, pe stadionul ”Gogu Gîrlea” din Portul Municipiului, echipa locală, Dunărea (foto), va primi vizita celor de la Voința Slobozia, în cadrul etapei cu numărul 2 din Liga a 4-a, Zona 1.

Deşi s-au întâlnit de mai multe ori, cele două formaţii se vor afla pentru prima dată faţă în faţă într-un joc oficial, după 14 luni de așteptare, din cauza pandemiei cu Covid 19.

Cele două formaţii se află la egalitate de puncte (3) în ierarhia seriei, giurgiuvenii fiind pe locul 2,  în timp ce echipa din Slobozia ocupă primul loc, ambele având câte o victorie după prima etapă.

Chiar dacă vor avea în faţă o echipă care are în componenţă o mulţime de jucători cu experiență, antrenorul echipei Dunărea, profesorul Dorian Gîrlea, ne spunea  că tinerii jucători pe care îi antrenează vor intra în teren determinați, cu dorința  de a face un joc bun, și de a câștiga cele trei puncte puse în joc.

Din punct de vedere al loturilor, Dunărea este în avantaj, având în componență copii crescuți în propria curte. Cu această ocazie vreau să fac un apel la giurgiuvenii îndrăgostiți de fotbal:

Haideti să îi susținem pînă în ultima secundă! Vrem fotbal în Giurgiu!

Directorul Clubului, prof.Mirel Marin, împreună cu prof. Dorian Gîrlea, sprijiniți de primarul orașului,  Adrian Anghelescu, și cu susținerea noastră din tribune, cu siguranță va obține  rezultate bune, pentru că toți sunt giurgiuveni și pentru că pun mult suflet în acest efort de relansare a fotbalului local.

Clasamentul după etapa a I-a, Zona 1
1 Voința Slobozia    1 1 0 0 4 3            3p
2 Dunărea Giurgiu 1 1 0 0 4 3          3p
3 Spicul Izvoru 1      0 1 0 1 3 4           0p
4 ViitorulL Vedea     1 0 0 1 3 4            0p
Clasamentul după etapa a I-a, Zona 2
1 Victoria Adunații Copăceni 1 1 0 0 7 1    3p
2 Maxima Hobaia                 1 1 0 0 4 2    3p
3 Real Clibași                      1 0 0 1 2 4     0p
4 Dunărea Oinacu                1 0 0 1 1 7    0p
Programul partidelor din etapa a II-a se prezintă astfel:
Sâmbătă, 29 Mai 2021,  –  Liga 4,Zona 1 (teren Gogu Gîrlea-Port): Voința Slobozia-SCM Dunărea 2020 Giurgiu (ora 14.00),  Spicul Izvoru – Viitorul Vedea  (ora 16.00)
Sâmbătă, 29 Mai 2021,  –  Liga 4,Zona 2 (teren Colibași): Victoria Adunații Copăceni – Maxima Hobaia (ora 15.30), Real Colibași – Dunărea Oinacu (ora 18.00)

(Costel Spînu  și Costel Nicolae – foto)