AcasăActualitateAutoturism neîmatriculat, descoperit de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Autoturism neîmatriculat, descoperit de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit un cetățean rus care conducea un autoturism marca Honda CRV, radiat din circulație.

În data de 11.01.2019, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră ceățeanul rus B.V., în vârstă de 64 de ani, conducând un autoturism marca Honda CRV, cu numere de înmatriculare olandeze.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul nu figurează  înmatriculat în bazele de date.

Faţă de cele constatate, șoferul a declarat că a achiziționat autoturismul din Germania, contra sumei de 10.300 euro și îl transporta în Bulgaria, fără a avea cunoștință că este radiat din circulație.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat”, faptă prevăzută de art. 334, alin. 1 și 2 C.P.

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
29 ° C
29 °
29 °
28 %
3.5kmh
85 %
mar
27 °
mie
26 °
joi
12 °
vin
17 °
sâm
13 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!