Începând cu ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului „Tudor Vianu”, TEATRUL DIN VIROVITIKA şi TEATRUL DE PĂPUŞI ZADAR, CROAŢIA, prezintă coproducţia KASHTANKA, după o povestire de A.P. Cehov

Regia: Vjera Vidov

Scenografia: Natalija Burnos

Muzica: Igor Karlic

Distribuţia: Kashtanka – Sara Lustig, Luka Aleksandric / Ivan Ivanic – Dominik Karakasic, Fjodor Timofejic – Irena Bausovic, Monsieur Georges – Goran Vucko

Synopsis: Kashtanka este un câine obişnuit când îl priveşti pentru prima dată – încrezător, jucăuş, iubitor şi ascultător. Unde îşi petrece zilele? În circ, bineînţeles, alături de Gâscanul Ivan şi Motanul Fyodor, pregătindu-se pentru spectacol! Kashtanka este, de asemenea extraordinară, datorită carismei şi naturii artistice, care prezintă un contrast deosebit cu sărăcia, mizeria şi disperarea din Rusia industrială în timpul lui Cehov. “Kashtanka” este un spectacol symbol – foloseşte animaţie şi prezentare scenică împreună cu muzica în loc de text. Este o piesă dinamică şi rapidă, care, în acelaşi timp, reuşeşte să pună întrebări fundamentale despre relaţia dintre om şi munca sa, omul şi povara vieţii sale, între om şi câinele său…. Se spune că un câine este cel mai bun prieten al bărbatului. Fata Kashtanka de la piesa din Virovitica este un câine slab cu o coadă jucăuşă: un farmec căruia nimeni nu îi poate rezista – nici om, nici câine, nici pisică.

Kashtanka este una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Cehov şi demonstrează aceleaşi valenţe ca şi celelalte scrieri din strălucita sa operă: o înţelegere profundă a naturii umane şi o anume atmosferă, care poartă cititorul în inima Rusiei pentru a-l reîntoarce în secolul al XX-lea. Kashtanka este într-adevăr zugrăvită în tuşe ruseşti puternice dar, în acelaşi timp, este o poveste universală despre dragoste, devotement şi responsabilitate. Cehov este renumit pentru satira sa socială, iar în Kashtanka el prezintă slăbiciunile omeneşti fără compromisuri, din perspective celui mai bun prieten al omului – câinele. Ceea ce vede Kashtanka este o lume umană în întreaga ei mizerie, goliciune şi slăbiciune. Doar că această căţeluşă nu judecă. Se lasă condusă de instinctual ei elementar. Are nevoie de mâncare, căldură şi dragoste. Şi pentru că observă oamenii prin ochii unui câine iubitor, spectatorul nostrum nu poate să nu se întrebe: cât de sus este limita până la care putem iubi şi până unde suntem dispuşi să mergem când observăm că nu iubim suficient?

În Croaţia, oamenii percep într-adevăr arta dramatică, se preocupă de teatru şi îl consumă în mod regulat. În ultimul deceniu, viaţa teatrală a Croaţiei este o parte importantă a vieţii publice în general şi acest fapt este demonstrate de numeroasele producţii de teatru recunoscute pe plan internaţional. În Virovitica, unde mă aflu la conducerea teatrului din 1993, înregistrăm tendinţe positive şi rezultatele sunt vizibile: numeroase premii, spectatori mulţumiţi şi cumpărători interesaţi de producţiile noastre. Reţeta este simplă: în Virovitica continuăm să investim în capitalul social al teatrului nostrum, adică în colectivul tânăr, în excelenţa performanţei artistice şi în relaţiile internaţionale.

Miran Hajos, manager