joi, martie 20, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Astăzi îi cinstim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel , ocrotitorii închisorilor. Ce este interzis să faci pe 29 iunie…

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel , ocrotitorii închisorilor. Ce este interzis să faci pe 29 iunie…

0
Astăzi îi cinstim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel , ocrotitorii închisorilor. Ce este interzis să faci pe 29 iunie…

În fiecare an, în data de 29 iunie, creștin ortodocșii îi sărbătoresc pe  Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați ocrotitorii închisorilor , a celor întemnițați. În  această zi, pentru cei ce țin post, este dezlegare la pește. Peste 510.000 de români își serbează astăzi ziua numelui.

După înălțarea Domnului Isus Hristos la Ceruri, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. Potrivit crestinortodox.ro, a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Pavel a fost elevul învățatului Gamaliei, el participând la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului avea să i se arate Hristos și să-l certe pentru cele făcute, ulterior primind botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în același an ca și Sfântul Apostol Petru.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți împreună pentru că au murit în aceeași zi, în timpul prigoanei creștine declanșată de împăratul roman. Ei sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, de aceea sunt protectorii spirituali ai închisorilor.

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Ziua de 29 iunie, cea în care sunt cinstiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, aduce o serie de tradiții și obiceiuri. În această zi nu se spală, nu se coase și nu se lucrează pentru că sunt atrase forțele necurate.

O veche credință populară spune că atunci când tună și fulgeră de ”Sân Petru” nu se vor face alune și nuci, căci le mănâncă viermii și cad din copaci.

Persoanele pistruiate trebuie să se spele cu apă pe față la miezul nopții, când cântă cocoșii, pentru a nu se mai înmulți.

Ca să fiți feriți de cele rele trebuie să păstrați în această zi usturoi și frunze de pelin.

N.Red. Tuturor giurgiuvenilor din Municipiu și județ care poartă numele celor doi Sfinți, le urăm , cu acest prilej, Sănătate și Prosperitate!

VREMEA

Giurgiu
cer senin
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
33 %
1.8kmh
0 %
J
12 °
vin
15 °
S
17 °
D
14 °
lun
16 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com