În apropierea sărbătorii Rusaliior sau Ielele, Şoimanele cum li se mai spune popular acestor reprezentări mitice feminine, care coboară pe pământ şi pedepsesc pe cei ce nu le respectă, tradiția cere ca în toată săptămâna să se joae călușul. Iată de ce, încă de vineri, în Municipiul Giurgiu mai multe cete de băieți. îmbrăcați în portul populat specific acestui dans-ritual, au început să umble pe străzile municipiului Giurgiu.
În imaginile alăturate vă redăm un grup de călușari din localitatea Braniștea, ce au putut fi văzuți dansând prin întreg orașul Giurgiu, sâmbătă la prânz. O ceată formată – cum ne spuneau chiar ei – din membrii a două generații.
Întrebați de când practică acest obicei, membrii cei mai în vârstă ne spuneau că ”de când se știu” … Călușul rămâne un dans devenit celebru, ce a dus faima României peste tot în lume.
Istoricul și semnificația dansului
În „Calendarul Popular” , acestui obicei îi este dedicată o săptămână întreagă, pusă sub semnul interdicţiei la lucru şi activităţii gospodăreşti, pentru a preîntâmpina „luatul din cãluş”, adică dureri de mâini şi de picioare sau „boală la minte”.
Pentru vindecarea acestor boli se joacă, în toată săptămâna, Căluşul, un dans străvechi, de origine precreştinã. Căluş era zeul cabalin (de origine indo-europeană), protector al cailor şi al sezonului călduros, care se năştea şi murea simbolic în săptămâna Rusaliilor.
Acest joc, însuşit numai de bărbaţi, se compune din mişcări ce imită pasul calului. Dansul a fost atestat în nordul şi sudul Dunării, (inclusiv în județul Giurgiu, zona Vlașca), unde există o mulțime de localități în care se practică acest dans.
Căluşarii sunt cete de bărbaţi, cu număr impar, ce se defășoară într-un ritual amplu, compus din mai multe etape:
– Strodul Rusaliilor – miercurea din a patra săptămână de după Paşte, când se începe repetarea jocurilor caluşăreşti.
– Alegerea steagului – este ceremonia naşterii simbolice a Căluşului şi ziua alegerii Mutului şi a Vătafului.
– Ridicarea steagului
– împodobirea maiagului (prăjinii) la care se leagă o cârpă albă, pelin şi usturoi. ( Jurământul – se face în sâmbăta din ajunul Rusaliilor).
– Jocul Căluşului – începe din duminica Rusaliilor şi ţine toată săptămâna următoare.
– Spargerea Căluşului – numită şi „Frângerea steagului”, „Dezlegarea” sau „Marţea ciocului” se face seara, în taină, în acelaşi loc unde s-a facut Jurământul. Se mai numeşte „Îngroparea Căluşului” pentru că steagul se frânge şi se dă pe apă sau se îngroapă.
Ce reprezintă MUTU
”Mutu” sau tatăl Călușului sunt nume ale divinității protectoare a cailor, dar şi a timpului cald (vara). Personaj ciudat în comportament, acoperit de mister, Mutu’ este obligatoriu ca prezenţă în ceata de căluşari.
Căluşarii jurau legământul în faţa Mutului, într-un loc ferit de privirile străinilor. Aşa erau afirmate credinţa în Căluş, ascultarea totală faţă de Vătaf (Staroste) şi renunţarea la plăcerile lumeşti în zilele în care jucau Căluşul. Mutu’ îşi făcea simţită prezenţa în ceată direct, prin mişcările şi gesturile pe care le comitea în timpul jocului său sau indirect, prin cele două obiecte-simbol din recuzită: Steagul Căluşului şi Ciocul Căluşului.
Semănând cu personaje din obiceiurile altor popoare (arlechin, bufon, nebun), Mutu’ este costumat cu haine vechi, rupte şi peticite, poartă pălărie (sau căciulă) şi mască (de multe ori dat cu funingine pe față) iar la brâu se încinge cu o legătură din sfoară, de care atârnă usturoiul şi pelinul, plante protectoare (prin calităţile lor apotropaice); în mână ţine fie sabia (adesea vopsită în roşu), fie biciul (cu care atinge pe cei care participă la eveniment: căluşari, gazde, vecini).
În unele zone (Teleorman, Vlașca), Mutu’ purta adesea haine de femeie şi făcea „gesturi prosteşti“, deseori obscene, necuviincioase , de aici venindu-i şi numele de „proasta din Căluş“. Această poreclă se leagă de obiectul pe care îl poară la brâu, Ciocul Căluşului, un lemn cioplit care simbolizează ”falusul”.
Jocul se desfășura în trecut doar între răsăritul și apusul soarelui. După acest moment, respectiv răsăritul și apusul soarelui, dansul devenea periculos pentru dansatori, întrucât nu mai beneficiau de lumina protectoare a astrului solar, de forța acestuia de a ține la distanță Ielele.
(Jurnal)
