Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Zimnicea (punct ce aparține Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu) au descoperit cantitatea totală de 82,6 litri alcool, pe care un cetățean bulgar a încercat să o introducă ilegal în ţară.

            În data de 14.05.2019, ora 15.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Zimnicea, judeţul Teleorman, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul bulgar A.E., în vârstă de 34 de ani. Acesta transporta diverse bunuri din Bulgaria pentru Germania.

             La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, cantitatea de 82,6 litri alcool, având aplicat timbru fiscal R. Bulgaria.

             La cercetări, şoferul a declarat că a cumpărat alcoolul din Bulgaria și intenţiona să îl comercializeze în Germania. De asemenea, acesta a mai adăugat că nu avea cunoștință despre faptul că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.

            Întreaga cantitate de alcool, a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 4.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

            Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală care a reținut cantitatea de alcool, iar persoana în cauză a fost sancționată cu avertisment, conform prevederilor art.449, alin. 3, lit. a, din legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.