
Ca țara cu cele mai multe dar și cele mai mici exploatații agricole din UE, România deține 33% din numărul total de exploatații agricole, acestea având o dimensiune medie de 3,6 ha/exploatație, cu mult mai mică decât dimensiunea medie la nivelul UE, de 16,6 ha/ exploatație, importanța rezultatelor recensământului agricol devine evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure țării noastre un sector agricol rezilient, durabil și competitiv în UE.
Datele vor permite urmărirea unui număr de indicatori statistici de agri-mediu, care analizează impactul agriculturii asupra mediului. Acestea vor putea susține dezbateri cu privire la o serie de politici, inclusiv politica agricolă, politicile de mediu, așa-numitul acord verde și politica rurală.
În etapa de pregătire a Recensământului General Agricol se va desfășura un recensământ de probă, în scopul verificării practice și îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice prin care va fi evaluată claritatea întrebărilor incluse în chestionar și vor fi testate procedurile și instrumentarul de colectare a datelor de la exploatațiile agricole.
Colectarea datelor la recensământul agricol de probă are loc în perioada 12 – 23 octombrie 2020, modalitatea fiind interviul față în față cu șefii sau capii exploatațiilor agricole. Sunt așteptați să participe reprezentanții a circa 4500 de exploatații agricole, selectați aleatoriu, pe tot cuprinsul țării.
Recensământul propriu zis va avea loc în perioada februarie – aprilie 2021, cu an de referință 2020, fiind o acțiune de mare anvergură, ce are loc o dată la 10 ani.
Recensământul va furniza indicatori statistici pentru monitorizarea și evaluarea Politicii Agricole Comune care, în anul 2018, a sprijinit fermierii europeni cu 58,82 miliarde de euro, sumă ce a reprezentat aproape 40% din bugetul global al Uniunii Europene.
(Jurnal)