Specialiștii atrag atenția asupra importanței purtării măștilor de protecție. Ei explică faptul că o mască foarte bună ne protejează în jur de 90%, iar o mască mai puțin bună – similară unui un șervețel cu un singur strat – cam 50%.

Cele mai bune sunt măștile medicale, dar de foarte multe ori oamenii nu au posibilități să le achiziționeze pentru că sunt foarte scumpe și atunci apelează la materiale pe care le au în casă. E bine să știm ce eficiență au aceste materiale privind reținerea particulelor foarte mici, este vorba despre particule de 0,3 micrometri care pot purta acest virus. Putem purta măști din țesături de bumbac. Uneori sunt foarte utile (și sunt foarte ieftine) filtrele de aspirator. Ele rețin aproape 90% dintre aceste particule, o eficiență comparabilă cu masca chirurgicală. De asemenea, materialele din care confecționăm masca nu trebuie să rețină apa. Trebuie să avem grijă ce măști purtăm”, susține profesorul.

(Jurnal)