sâmbătă, martie 15, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Accident rutier cu 2 victime, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stâlpu

Accident rutier cu 2 victime, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stâlpu

0
Accident rutier cu 2 victime, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stâlpu

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stâlpu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane.

Paramedicii au acordat primul ajutor unei tinere, în vârstă de 20 de ani, iar un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile PSI și au deconectat bornele de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”– precizează ISU Giurgiu.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
20.3 ° C
20.3 °
20.3 °
37 %
4.9kmh
100 %
S
20 °
D
21 °
lun
15 °
mar
6 °
mie
8 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com