AcasăActualitateContrabanda cu țigări prin corespondenţă, ultima ”modă” printre traficanți!

Contrabanda cu țigări prin corespondenţă, ultima ”modă” printre traficanți!

Poliţiştii de la transporturi au făcut  1.050 de percheziţii la colete trimise prin corespondenţă, vizând traficul cu tutun prelucrat şi eludarea plăţii accizei la bugetul de stat, în urma cărora  s-au confiscat 1.600 de kilograme de tutun din care s-ar fi putut confecţiona două milioane de ţigarete!

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, aceste acţiuni avut la bază o documentare informativă minuţioasă, reuşindu-se până acum confiscarea a 1.600 de kilograme de tutun prelucrat, supus accizării. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de euro.De asemenea, în urma percheziţiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi şi filtre pentru ţigarete, dar şi o maşină de fabricat ţigarete. Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecţiona aproape 2 milioane  de ţigarete contrafăcute (estimativ, aproape două TIR-uri) care ar fi ajuns pe piaţa neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor”, conform IGPR.

Sursa citată a precizat că percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. De asemenea, acţiunile poliţiştilor au beneficiat de sprijinul Poştei Române şi a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.

Sursa: News.ro

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
97%
2.6m/s
77%
D
19 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
13 °
J
13 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!