AcasăActualitateAccident grav în această după-amiază, la Puţul Stăneştiului

Accident grav în această după-amiază, la Puţul Stăneştiului

În intersecţia cunoscută de mulţi sub numele de Puţul Stăneştiului a avut loc, în jurul prânzului, un accident grav, soldat cu trei victime.

Din informaţiile primite de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea pe sensul de mers Giurgiu – Vieru, în intersecţia amintită nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de virare la stânga, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus, regulamentar, de un bărbat de 43 de ani, din satul Vieru. În urma impactului, autoturismul din urmă a fost proiectat într-un copac aflat pe marginea drumului.

Ca urmare a accidentului, trei persoane au fost transportate la spital, cu răni destul de grave: este vorba despre un bărbat de 56 de ani, cetăţean german, de un alt bărbat în vârstă de 53 de ani, din Putineiu, şi de şoferul în vârstă de 43 de ani.

În urma testelor, s-a constatat că niciunul din cei doi şoferi nu consumase alcool, iar în cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
97%
1.1m/s
100%
lun
15 °
mar
11 °
mie
13 °
J
15 °
vin
14 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!