Două persoane rănite într-un accident rutier la Săbăreni
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de trafic.
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc aseară, în localitatea Săbăreni. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ, precum și echipaje ale Poliției.
Echipajele medicale au acordat primul ajutor victimelor și le-au transportat la un spital din București pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului, iar cazul a rămas în atenția Poliției, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și adaptării vitezei la condițiile de trafic.
„Conduceți prudent! O clipă de neatenție poate avea urmări grave”, transmit salvatorii.
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
13.3
°
C
13.3
°
13.3
°
58%
0.6m/s
21%
lun
13
°
mar
26
°
mie
24
°
J
25
°
vin
28
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
