Nou promovata „Axi Arena Adunații Copăceni” a debutat vineri, 29 august – 2025, de la ora 18.00, într-un meci de Liga a III-a, în seria a 5-a, cu CSM Alexandria, joc încheiat la egalitate (2-2).
Elvii antrenorului Cristian Axinte s-au întâlnit pe Stadionul Sintetic din Mihăilești cu CSM Alexandria, una dintre echipele ce are ca obiectiv să joace în play-off. Lupta pentru goluri a fost crâncenă, partida încheindu-se cu scorul de 2-2 (1-1).
„AXI Arena” merita victoria, la capătul unui meci disputat, în care a revenit de la 0-1, a marcat în două rânduri, dar acest avantaj a fost anulat în min. 85, contrar cursului jocului, la o fază la care, în mod cert, defensiva gazdelor putea și trebuia să facă mai mult.
Pentru gazde au marcat: Denis Rădăcină – min.12 și Tănăsescu – min.61, respectiv Ionuț Tăbărana – min.2.și Cosmin Neagu – min 85.
Partida încheiată la egalitate, este un rezultat bun pentru Axi, având în vedere potențialul echipei din Alexandria care, până nu demult, juca în Liga a II-a.
În etapa viitoare „Axi Arena” va juca în deplasare, cu „CSL Nanov”,care a învins cu 1-0 la ACSO Filiaşi. Meciul cu CSL Nanov (jud.Teleorman), se va juca pe stadionul din Roșiori.


