AcasăActualitateAccident rutier, azi noapte, la Valea Dragului!! Patru dintre victime au fost duse...

Accident rutier, azi noapte, la Valea Dragului!! Patru dintre victime au fost duse la spitale din Capitală…

Data de 4 Noiembrie  a fost cu ghinion pentru patru  autoturisme care au fost implicate într-un accident în localitatea Valea  Dragului din județul Giurgiu. 

 Accidentul s-a petrecut, azi-noapte, în localitatea Valea Dragului, din județul Giurgiu.

Martorii spun că un şofer ar fi vrut să întoarcă autoturismul şi nu s-ar fi asigurat, iar celălalt conducător auto nu a mai putut evita impactul şi l-a izbit în plin. Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului…

Salvatorii din cadrul Stației Colibași s-au deplasat cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și cinci ambulanțe SAJ.

În total, în accident au fost implicate 7 persoane. Toate victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar după ce au fost stabilizate, 4 dintre victime au fost transportate la spitalele din Bucureşti pentru investigații medicale.

Între timp, la fața locului au ajuns şi polițiştii. Împreună cu criminaliştii, oamenii legii au făcut cercetarea la fața locului şi au deschis pe numele şoferului vinovat, dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: imagini amator

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
67%
2.6m/s
74%
D
17 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
15 °
J
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!