AcasăActualitateUn polițist a fost nevoit să făcă uz de armă pentru...

Un polițist a fost nevoit să făcă uz de armă pentru a opri un șofer de 50 de ani din Mihai Bravu…!

Un agent de poliție din cadrul  Secției 1 – Poliție Rurală – din comuna Călugăreni a  executat mai multe focuri de armă pentru a opri în trafic un şofer ce nu  a vrut să oprească la semnalele făcute de omul în uniformă.  

Din spusele polițiștilor m aflat că  bărbatul de 50 de ani, aflat la volan, domiciliat în comuna Mihai Bravu ( județul Giurgiu), existau informații că nu ar deține permis de conducere.

În acest context  agentul de poliție a încercat să-l oprească,   făcându-i  semnul regulamentar, cu mâna,  în astfel de situații,  dar șoferul a continuat să ruleze autoturismul ca și cum nici n-ar fi observat.

 În acel moment  polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. La un moment dat, văzând că deși alertat atât vizual cât și prin semnale acustice șoferul și-a continuat cursa în viteză pe șosea,  unul dintre agenți a  tras  6 focuri, cu armamentul avut în dotare.

Conform acelorași surse, un foc a fost tras  în plan vertical , iar celelalte 5  spre  autovehiculul urmărit. În acest mod autoturismul a fost oprit, iar conducătorul auto imobilizat. El a fost testat cu aparatul etilotest, în urma căruia a rezultat  1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată polițiștii au constata că șoferul autoturismului  avea și permisul de conducere anulat.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, la data de 21 septembrie,  autorul evenimentului din 17 septembrie,  a fost reținut pentru 24 de ore.

Joi, 22 septembrie  instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
87%
2.4m/s
6%
S
11 °
D
19 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!