28 ianuarie – Ziua Europeană a Protecției Datelor
Începând cu anul 2012, an de an, în data de 28 ianuarie se celebrează Ziua Europeană a Protecției Datelor de către toate statele membre ale Consiliului Europei, eveniment ce beneficiază de suportul Comisiei Europene pentru promovarea dreptului la viață privată și la protecția datelor personale.
Pe 28 Ianuarie 1981, la Strasbourg s-a semnat Convenţia nr. 108 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal – act internaţional în domeniul protecţiei datelor la care au aderat deja 43 de state din Europa şi altele din lume.
Convenţia defineşte o serie de principii universale şi conţine prevederi de natură să asigure protecţia vieţii private a persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice sau entităţile private.
Modernizarea Convenției 108 s-a realizat în luna mai 2018, când Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul modificat cunoscut sub numele de „Convenția 108+”.
Sărbătorirea anuală a acestei zile constituie un prilej de a aduce în atenţia publicului importanța respectării principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, a dreptului la viață privată și a dreptului la protecția datelor personale, consacrate ca drepturi fundamentale.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
13.5
°
C
13.5
°
13.5
°
93%
1.7m/s
33%
J
21
°
vin
16
°
S
19
°
D
17
°
lun
18
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
