21 de tone deșeuri din cauciuc transportate ilegal din Bulgaria, oprite la P. T. F. Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 21.400 kilograme deșeuri din cauciuc, pentru care șoferul nu au putut prezenta documente complete de transfer, conform prevederile legale în vigoare.
„În data de 12.09.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 46 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din cauciuc.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că deșeurile, în cantitate totală de 21.400 kilograme, au fost încărcate din Bulgaria, având ca destinație aceeași societate comercială din Cehia, iar documentele de transfer prezentate de către șofer erau incomplete.
În acest context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, iar deșeurile au fost returnate societății expeditoare” – informează ITPF Giurgiu prin purtătorul său de cuvânt, inspector principal de poliție Roxana Popazu.
(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer fragmentat
17.8
°
C
17.8
°
17.8
°
90%
1.2m/s
83%
J
19
°
vin
17
°
S
20
°
D
19
°
lun
16
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
