La data de 6 decembrie a.c., între orele 14:00-22:00, polițiștii giurgiuveni, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Giurgiu au desfășurat o razie generală la nivelul județului Giurgiu, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea faptelor contra patrimoniului, contra fondului forestier și respectarea legislației la regimul rutier.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 168 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.285 de lei, dintre care 125 la O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 9 la Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 30 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 4 pentru alte încălcări ale normelor legale.

„În cadrul acțiunii, au fost legitimate 728 de persoane, controlate 420 de autovehicule și 19 mijloace de transport în comun, fiind verificate 63 de societăți comerciale.

De asemenea, în intervalul de referință, polițiștii au constatat 1 infracțiune în flagrant (efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept), au reținut 6 permise de conducere, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare.

Polițiștii giurgiuveni vor acționa în continuare în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, dar și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică” – transmite IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)