AcasăActualitate11 tone deșeuri din plastic din Grecia, oprite la P. T....

11 tone deșeuri din plastic din Grecia, oprite la P. T. F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 11.499 kilograme deșeuri din plastic, pentru care șoferul nu deținea documente de transfer, conform prevederile legale în vigoare.

„În ziua de 28.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deșeurile, în cantitate totală de 11.499 kilograme, au fost încărcate din Grecia pentru o societate din județul Galați, iar documentația de transfer prezentată de către șofer nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006.

În acest context, autoritățile de control  nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menționat” – transmite purtătorul de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu – inspector principal de poliție Roxana Popazu.  

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
92%
0.6m/s
11%
lun
14 °
mar
11 °
mie
15 °
J
16 °
vin
12 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!