AcasăActualitateAstăzi sărbătorim Sfinţii Mihail şi Gavriil

Astăzi sărbătorim Sfinţii Mihail şi Gavriil

sfintii-mihail-si-gavriilCredincioşii ortodocşi  îi prăznuiesc astăzi, 8 noiembrie, pe Sfinţii Mihail şi Gavriil, consideraţi, în tradiţia creştină, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. Sărbătoarea de Sfinţii Mihail şi Gavriil se numeşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil, în calendarul ortodox.

Arhanghelul Gavriil, al cărui nume se traducere din ebraică “Dumnezeu este puterea mea”, este unanim considerat a fi mesagerul veştilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavriil. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă (în care va suna pentru a anunţa cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pământ).

Mihail se traduce din ebraică prin “Cine-i ca Dumnezeu”. Mihail, care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. Sf. Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti decât Gravriil. Astfel, în popor se spune că el este cel care ia sufletele oamenilor, stând la căpătâiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare, dacă vor scăpa de boală şi va continua să trăiască. Conform unei legende, Mihail ar fi fost iniţial un om simplu, însurat cu o fată frumoasă, pe nume Stăncuţa. După căsătorie, aceasta s-a transformat într-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfânt.

Despre Sfinţii Mihail şi Gavriil, tradiţia spune că nu e doar motiv de sărbătoare, ci şi de reculegere şi de pomenire a celor plecaţi din această lume. Iar reculegerea şi pomenirea sunt mai potrivite acum, când România încă-şi plânge tinerii morţi în clubul groazei.

Arhanghelul Mihail este, în tradiţia creştină, conducătorul oştilor îngereşti. Iar Arhanghelul Gavriil este aducătorul veştilor bune: el le-a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Fecioarei Maria, iar Fecioarei i-a vestit că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus. Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt călăuze ale sufletelor în drumul lor spre rai. Arhanghelul Mihail poartă cheile raiului, este un înfocat războinic împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.

În calendarul religios popular, atât pe 8 noiembrie, cât şi în ziua precedentă, sunt pomenţi toţi morţii familiei, ofrandele aduse lor purtând numele de “Moşii de Arhangheli”. Sfinţii Mihail şi Gavriil au grijă însă şi de cei în viaţă: ei sunt păzitorii oamenilor din clipa în care s-au născut şi până la moarte şi se roagă continuu bunului Dumnezeu pentru sănătatea acestora.

Arhanghelii sunt patroni ai casei, ard păcatele izvorâte din patimile şi slăbiciunile omeneşti şi îi ajută pe cei care ţin posturile creştineşti să îşi purifice conştiinţa.

În ceea ce-l priveşte pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă. Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezându-i Necuratului capul cu sabia. Încăperea, se spune că se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat în camera respectivă. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor.

Jurnal

VREMEA

Giurgiu
cer senin
7.2 ° C
7.2 °
7.2 °
90 %
3.8kmh
10 %
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!