Ziua României pe facebook…

Este sâmbătă dimineață. Conform tabietului zilnic,  după ce am deschis ochii, aproape mecanic am deschis și calculatorul. Alertat de un advertorial despre Ziua României, m-am frecat la ochi a nedumerire. E sărbătoare, protest sau Revoluție? Ce Doamne iartă-mă!

Pe ecran se derulează imaginea unui individ, puțin exaltat, ce tot  înfige drapele în postamentele stâlpilor de pe strada unui oraş fantomă, cocoţat pe cupa unui excavator. Ulterior am aflat că poza asta  a devenit virală pe NET, după ce a fost surprinsă de un trecător şi postată pe Facebook. La mulți ani România!

Cât timp mi-am prăjit o felie de pâine  bloggerii s-au și apucat să o comenteze…Ba că omu nu ar fi avut costum de protecție pentru munca la înălțime, ba că  e o adevărată blasfemie să ții steagurile depozitate într-o pubelă pusă în cuva unui excavator… ȘEi , și care ar fi problema, de vreme ce mulți ne tratează ca pe pubela de gunoi a Europei? La mulți ani români!

O altă știre mă lasă cu gura căscată și dumicatul nemestecat:  O fetiță ar putea fi executată silit de Spitalul de Urgenţă Buzău unde a fost internată acum 5 ani…

Mă  șterg  încă o dată la ochi,  citind cu pulsul în urcare,  că micuța ar putea fi pusă să achite cheltuielile de spitalizare, după ce executorul judecătoresc a înştiinţat-o că Spitalul de Urgenţă Buzău a cheltuit aproape 500 de lei pentru îngrijirea sa. Și asta în ciuda Constituției care garantează dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită.

Asta e România în an Centenar? Cinică și plină de paradoxuri?  

Este ziua României! Afară e soare…Un soare cu dinți. Deși e trecut de 10.00, termometrul arată sub zero grade …! Facebook-ul mă avertizează că mulți români   visează în această zi la ce cadou ar putea face la final de an, celor dragi, ce daruri vor primi ei…

Fenomenul cadourilor și ”atențiilor” înainte de sărbători este tot mai răspândit , ne atenționează un alt text… Mai ales în  grădinițe și școli. Conform bârfelor de pe mediile de socializare , un cadou pentru educatoare duce la 500 de lei (în plic). Urmează   banii pentru îngrijitoare, numai 300, iar pentru doamna directoare  un voucher …de cumpărături . Că merită și că așa-i obiceiul acum, în An Centenar.

Cei interesați  pot căuta site-urile dedicate, cu idei de cadouri pentru educatoare, pe care este tratată  și probema plicurilor cu bani. La mulți ani România…!

Deschid televizorul…La Arcul de Triumf e paradă. Jandarmii sunt huiduți cu simț patriotic de bucureștenii prezenți la marea sărbătoare. Nu pot uita ziua de 10 septembrie. Unii simt și acum gazul lacrimogen în gât…

La mulți ani România !”  – se aude de undeva de afară …Giurgiuvenii se îndreaptă spre parada ce se va desfășura în Centrul orașului, târșâindu-și picioarele pe gheața care pândește  de sub picioare, rece și sticloasă. Prin geamul întredeschis aud voci nervoase…Oamenii sunt supărați pe gheața de pe trotuare…Cine ar fi trebuit să o îndepărteze? Locuitorii din zonă sau municipalitatea ?  La mulți ani români…!  La mulți ani România!

În timp ce îmi pun de un ceai, un alt advertorial reia  subiectul preotului ce și-a dat foc în fața Catedralei Neamului chiar de Ziua Sfințirii acesteia. Nici moaștele sfântului Andrei nici rămășițele sfintei Ecaterina, la care puhoiul de oameni a venit să se închine, călcându-se în picioare pe treptele catedralei , nu au dorit , după cum am constatat, să se amestece…L-au lăsat pe preot să se perpelească în flăcări, fără să-l bage în seamă. ”C-așa-i românul…!”

Nu apuc să sorb din ceai și o altă știre  îmi dă fiori pe șira spinării.   Teodorovici vrea  limitarea dreptului oricăruia dintre noi de a lucra într-o altă ţară…Bă ești prost!  Bă ești Nebun?!

La mulți ani România!

Citesc mai departe …Unul, Mircea Drăghici este propus pentru Ministerul Transporturilor. Și ce e cu asta? Da, dar omu  apare în două dosare penale instrumentate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta da competență, nu?! Mă bântuie un gând: De ce apar , frate, astfel de indivizi propuși pentru asemenea funcții? ”Pentru că putem!” – ar  zice Codrin Ștefănescu, secretarul general… La mulți ani România!

Citesc mai departe…Familia celebrului pugilist român, Leonard Doroftei, vrea să plece din țară, după ce a fost deposedat de spațiul pe care ridicase un bar – conform  ”Deciziei” autorităților locale din Ploiești… Deși Moșu a acționat în instanță, recâștigând spațiul, barul său nu a mai primit însă aviz de funcționare. Iată cum ne sunt răsplătiți campionii…Iată de ce  părăsesc românii țara asta pe care o doream binecuvântată. Ai înțeles domnule Teodorovici? La mulți ani Românie!

Îmi mai pun o linguriță de zahăr…Știrile mi-au  cam lăsat un gust amar …Citesc mai departe: În ultimele zile prin cartierele rezidențiale din Capitală ( dar și prin te miri care cotloane ale țării ăsteia), spargerile și violurile nu mai contenesc.  Sociogii spun că sunt grație celor  11.000 de deţinuţi eliberaţi de la începutul anului până  astăzi, majoritatea lor , în baza recursului compensatoriu! Milioane de români se tem acum pentru viața și siguranța lor. Bravos nea Tudorele, frumos cadou făcuși românilor, în An Centenar. La mulți ani România!

Mă opresc aici…Ori ceaiul e prost , ori facebook-ul nu este potrivit pentru această zi. Într-un astfel de moment cred că ar trebui mai degrabă să fim cu gândul la lucrurile care contează în viaţa noastră.  La lucrurile care ne unesc şi nu la cele care ne fac rău, care ne dezbină. De aceea numele țării în care trăim este bine să-l rostim întotdeauna ca pe o rugăciune sacră. Îmi trec prin minte vorbele lui Octavian Paler:  De România nu mă pot sătura pentru că România face parte din destinul meu !...și eu cred cu tărie în aceste cuvinte.

La mulți ani giurgiuveni! La mulți ani români! La mulți ani România! Dumnezeu să ne binecuvânteze!