În fiecare an, la 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei celebrează „Ziua Internațională a Francofoniei” prin diverse manifestări culturale, evenimentul apărând în 1998.

În martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”.

20 martie marchează data la care, în anul 1970, 21 de state şi de guverne au semnat convenţia de înfiinţare a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, organizaţie interguvernamentală fondată pe baza unui numitor comun, respectiv folosirea limbii franceze.

Cu această ocazie, elevii clasei a V-a B ai Colegiului Național „Ion Maiorescu” aflați sub îndrumarea profesoarei Mihaela Persida Macaneață, au marcăm, ca în fiecare an, Ziua Internațională a Francofoniei.

Astăzi, 21.03.2022, tinerii elevi au demonstrat că sunt francofoni prin interpretarea de cântece și poezii în limba franceză.

Ziua Francofoniei este sărbătoarea fiecărui cetățean care prețuiește limba  franceză, diversitatea culturală a spațiului francofon și valorile promovate de Francofonie. Este sărbătoarea celor care susțin importanța multilingvismului în era globalizării.

(Ana Magheru)