Giurgiuvenii s-au adunat astăzi în număr foarte mare, pentru a participa la acțiunile organizate de Episcopia Giurgiu și Primăria municipiului Giurgiu cu ocazia zilei Bobotezei.

„Manifestările dedicate Zilei de Bobotează au început dimineață cu Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, acestea fiind continuate cu deplasarea soborului de preoți, oficialități și enoriași la Bazinul Dunării – Platforma secției Căi Navigabile, în compania Fanfarei Centrului Cultural „Ion Vinea”.

După o scurtă slujbă de sfințire a apei, trei giurgiuveni curajoși s-au aruncat în apă pentru a recupera crucea. Cel care a pus primul mâna pe cruce și a adus-o la mal se numește Nidelea Răzvan Alin, un tânăr în vârstă de 28 ani, care a primit din partea Primăriei un premiu în valoare de 200 de lei. Cel de-al doilea clasat se numește Antonescu Marius, în vârstă de 29 ani, acesta fiind premiat cu suma de 150 de lei, iar cel de-al treilea giurgiuvean, Velicu Gigi Marius, în vârstă de 53 de ani a fost premiat cu 100 de lei.

Cei trei giurgiuveni au primit și din partea Episcopiei Giurgiu cadouri constând în obiecte bisericești” – informează Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)