Acasă Actualitate Cultura Vineri, lansare de carte la Ateneul Bălănescu: „O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu”

Vineri, lansare de carte la Ateneul Bălănescu: „O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu”

0
Vineri, lansare de carte la Ateneul Bălănescu: „O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu”

Vineri, 10 februarie 2023, începând cu ora 12.00, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” din municipiul Giurgiu, va avea loc lansarea volumului O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu, semnat de Gabriel-Felician Croitoru, apărut la Editura Muzeului Național al Marinei Române din Constanța, sub egida și cu sprijinul Ligii Navale Române.

Lucrarea va fi prezentată de comandant Laurențiu Mironescu, președinte al Ligii Navale Române, dr. Carmen Irène Atanasiu, expert patrimoniu tehnic naval, vicepreședinte al Ligii Navale Române și redactor-șef al revistei Marea Noastră și comandor Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române din Constanța și al Editurii M.N.M.R.

Întâlnirea va fi moderată de Ionel Muscalu, city-manager al municipiului Giurgiu, poet și binecunoscut om de cultură.
Gabriel-Felician Croitoru aduce în atenția publicului în cele 400 de pagini ale volumului istoria construcțiilor navale la Giurgiu, începând de la prima atestare a acestora până în zilele noastre. Volumul aduce un plus de valoare prin cele peste 60 de fotografii și planșe, dar și prin bibliografia generoasă, ce cuprinde documente de arhivă, volume științifice, studii, articole apărute în presa locală și centrală de-a lungul timpului și interviuri luate unor personalități care au jucat un rol anume în funcționarea și dezvoltarea Șantierului Naval Giurgiu.
Venind în întâmpinarea cititorului mai puțin avizat cu domeniul construcțiilor navale, autorul a întocmit în cadrul volumului un Glosar de termeni tehnici și marinărești, menit a facilita lectura.
De asemenea, lucrarea este îmbogățită și de un Breviar, ce cuprinde toate navele propulsate construite la Giurgiu în perioda 1897-1999, pentru piața internă și care au navigat sub pavilion național.
O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu are utilitatea unei monografii de istorie locală, oferind în același timp și posibilitatea plasării ei într-un context larg, al construcțiilor și reparațiilor navale din România. În acest fel, contribuția poate fi considerată utilă și un instrument de lucru nu doar pentru giurgiuveni, ci și pentru toți cei interesați de istoria construcțiilor navale din România.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
4 ° C
4 °
4 °
78 %
3.1kmh
99 %
joi
7 °
vin
6 °
sâm
6 °
Dum
9 °
lun
12 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com