Vineri, în doar 4 ore agenții de circulație giurgiuveni au aplicat 38 de sancțiuni transportatorilor de marfă și de persoane…La acțiune au participat și lucrători din cadrul DJTADCT Giurgiu

0
198

La data de 26 august, în intervalul orar 08.00 – 12.00, polițiștii Serviciului Rutier Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic Giurgiu au desfășurat o acțiune rutieră, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special transportul public de marfă și persoane, în zona localității Joița și Bolintin Deal.

În cadrul acțiunii, în numai 4 ore, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 21.150 de lei, pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a H.G nr.1373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.

    Polițiști rutieri au reținut 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate auto și unul pentru deplasarea pe sens opus a șoselei,  și au retras 4 certificate de înmatriculare, pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

După cum ne-au informat, polițiștii rutieri vor fi prezenți în continuare  pe principalele artere din județ, pentru asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră!

(Jurnal)