Olimpicul Victor Făinaru s-a născut la data de 04.10.1999 în Giurgiu. El este elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic ”Tudor Vianu” din municipiu. Victor a obţinut anul acesta locul III la Concursul Judeţean de Matematică şi Fizică ”Laurenţiu Panaitopol”. Tot anul acesta a mai obţinut şi locul I la Concursul Naţional „Moştenirea Vacăreştilor” – secţiunea eseu, cu o lucrare ce a avut ca temă „Literatura română premodernă”.
Întrebat de jurnaliştii publicaţiei noastre de ce a ales tocmai aceste materii pentru a le aprofunda, tânărul olimpic ne-a mărturisit că de mic a fost pasionat de materiile profilului real: Fizica m-a captivat încă din anii de şcoală, dar bineînţeles că aprofundarea a început în primii ani de liceu, când, cu sprijinul şi sub atenta îndrumare a doamnei profesoare de fizică, care îmi este şi dirigintă şi căreia îi sunt foarte recunoscător, am reuşit să înţeleg mai bine lumea înconjurătoare si să fac paşi importanţi în cunoaşterea opticii, mecanicii, termodinamicii si electricităţii.
Victor ne mai spunea că pentru ca un elev să devină olimpic, cel mai important lucru este ca acestuia să îi placă cu adevărat materia pe care o studiază, apoi el trebuie să fie dispus să muncească intens şi să îşi dedice o bună parte din viaţă aprofundării acesteia pentru ca rezultatele să apară.
Întrebat, de asemenea, pentru ce specializare plănuieşte să opteze după finalizarea cursurilor liceale, tânărul olimpic ne-a răspuns hotărât: Am de gând să urmez Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti pentru a mă specializa în domeniul telecomunicaţiilor şi pentru ca, mai apoi, să pot pune în practică cunoştinţele dobândite.
Îl felicităm, pe această cale, pe tânărul olimpic Victor Făinaru pentru reuşitele obţinute şi îi urăm mult succes în continuare, pe toate planurile vieţii!
- NICOLAU