Acţiunea în forţă anunţată de ANAF, pentru obligarea tuturor românilor de a încheia contracte de închiriere, dacă nu locuiesc în casele lor, demonstrează clar că statul impune, practic, şi celor care nu plătesc o chirie, să dea bani la buget!
Conform regulilor ANAF chiar şi membrii aceleiaşi familii sunt taxaţi, dacă nu sunt rude de gradul I cu proprietarul locuinţei.
Astfel, dacă bunicii doresc să-şi găzduiască nepoţii, fiind rude de gradul II, vor fi obligaţi să încheie contracte de închiriere şi să plătească statului o sumă stabilită de ANAF.
Contractele pe doi lei, invocate de specialişti ca fiind cele prin care statul român este păcălit de cei care închiriază locuinţe, sunt, în cea mai mare parte, contracte aberante între rude şi prieteni, încheiate în situaţia în care statul nu a acceptat stabilirea domiciliului unei persoane într-un anumit loc decât în baza unui contract de închiriere, indiferent dacă proprietarul primeşte sau nu primeşte bani. În această situaţie, nimeni nu s-a gândit la cazurile sociale, la acei oameni care ar ajunge să doarmă în stradă sau în canale, dacă nu ar fi ajutaţi de prieteni binevoitori care să-i adăpostească.
Un astfel de ajutor este taxat de statul român cu cel puţin 5,5% din salariul minim pe economie, taxă obligatorie care merge în bugetul CASS, chiar dacă proprietarul nu percepe chirie, indiferent de valoarea chiriei şi chiar dacă respectivul proprietar mai are contracte din care plăteşte, pentru fiecare în parte, acelaşi procent de 5,5% pentru CASS.
(Jurnal)