AcasăActualitateVeşti bune pentru locuitorii comunei Adunaţii Copăceni: conducta de gaze naturale e...

Veşti bune pentru locuitorii comunei Adunaţii Copăceni: conducta de gaze naturale e din ce în ce mai aproape!

cond gaze ad cop2Una dintre dorinţele primarului comunei Adunaţii Copăceni, Dan Rusu, este ca întreaga comună să beneficieze de gaze naturale. Astfel, cu mai mult timp în urmă, se demarase un proiect prin care comuna urma să fie racordată la conducta magistrală, dar, din păcate, aceste lucrări au fost sistate o perioadă destul de lungă de timp.

„La acest moment, am veşti bune pentru locuitorii comunei noastre. Deşi a stagnat, din cauza unor probleme apărute pe teritoriul comunei învecinate (Dărăşti Ilfov), unde nişte cetăţeni „de bună credinţă” plantaseră usturoi pe domeniul public, lucrarea de aducţiune a gazelor în Adunaţii Copăceni a fost reluată începând de luni, 24 iulie, moment în care au început şi lucrările efective în comuna noastră”, ne spunea primarul din Adunaţii Copăceni, Dan Rusu.

Aşa cum a promis de fiecare dată, iată că ambiţiosul edil se ţine de cuvânt şi, încetul cu încetul, transformă comuna dintr-o localitate trecută la capitolul „şi altele”, într-o comună cu pretenţii la titlul de localitate europeană.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
66 %
1.5kmh
100 %
mie
25 °
joi
27 °
vin
29 °
sâm
20 °
Dum
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com