”Verzii” au ajuns astăzi la Giurgiu! Un Partid care vrea să retrezească România MUTĂ!

0
467

Vineri, 21 octombrie, conducerea Partidului Verde (Verzii) din România , a ajuns la Giurgiu unde a susținut o conferință de presă la care au fost prezenți doar reprezentanții a două publicații: cotidianul ”Jurnal giurgiuvean” și publicația on line, Eveniment de Giurgiu.

Gazde ale întâlnirii au fost cei doi copreședinți ai Partidului: Marius Lazăr, dr. în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, fost secretar de stat în Ministerul Muncii în timpul guvernării PSD- PDL și Lavinia Cosma, fost Deputat USR în mandatul 2016-2020 , împreună cu Adrian Nedelea , președintele interimar  al Organizației Partidului Verde-Giurgiu.

Marius Lazăr spunea  că din data de 3 septembrie, odată cu Congresul acestui partid, pentru Verzi a început un nou drum, oferind celor prezenți o serie de informații despre structura și aspirațiile acestui partid. Astfel Partidul Verde este un partid de centru stânga, singurul din România afiliat  verzilor europeni, partid ce ocupă poziția a 4-a ca pondere în Parlamentul european.

”Vrem să venim în întâmpinarea acelor categorii de electorat pe care noi le vrem activeînslujba valorilor și politicilor verzi. Avem un nou statut și-un nou program politic axat pe două dimensiuni fundamentale: justiție de mediu și  justiție socială (…) Asta pentru că PSD a abandonat aceată dimensiune a  ajustiției sociale din România . Iată de ce Partidul Verde se va afirma în următorii ani ca principalul partid al justiției sociale din România! ” 

Președintele verzilor mai spunea că acest Partid va fi Partidul tinerilor din România, 900.000 de tineri care în 2024 vor împlini 18 și 19 ani și 20 de ani și este important să li se dea această perspectivă nouă a schimbărilor, către o societate mai dreaptă, mai justă. La rândul ei Lavinia Cosma spunea la rândul ei că nu Partidul Verde nu are laa acest moment nu are atâtți membri cât și-ar dori și că acsta este motivul pentru care a început un turneu în țară, pentru atragerea de noi membri.

Lavinia Cosma mai preciza că Partidul Verde este singurul partid din România care este reprezentat de doi copreședinți, bărbat și femeie și că își dorește ca tot mai multe femei să intre în politică.

Domnia sa  mai spunea că a venit momentul ca niște oameni implicați și fără interese personale  să lucreze în slujba cetățeanului. ”Noi asta reprezentăm, eu cu Marius servim interesul cetățeanului!”

 În continuare redăm câteva din declarațiile făcute de către copreședintele Marius Lazăr,  de-a lungul expunerii sale, ce sperăm să vă contureze imaginea despre acest nou partid aflat – așa cum declarau liderii lui – în faza de reconstrucție și de atragere a cât mai mulți membri.  

Pentru că Guvernul nu reușește prin politicile de compensare să vină cu adevărat în sprijinul ctățenilor, cred că este nevoie de politici și de soluții ceva  mai radicale –  spunea   Marius Lazăr .

 Este inacceptabil ca în anul 2022 să avem 30% erodarea puterii de cumpărare a cetățenilor doar în septembrie și octombrie.  Este dramatic . 

Există o recomandare a OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) privind impozitarea cu 15 % a multinaționalelor, cât și o dezbatere  la nivelul Uniunii Europene privind taxarea profiturilor imorale  ale companiilor, inclusiv a celor PHARMA care au făcut profituri imense în timpul Pandemiei. Statul român în schimb face asistență socială pentru marele Capital în loc să îi taxeze, în perioadă de criză, pe cei care au făcut profituri de 400-500%!

Nu e normal ca întreaga criză să fie decontată pe umerii celor  ce întâmpină probleme – mai spunea copreședintele Verzilor.  Guvernul austriac a anunțat că au un plan de taxare a marilor companii  de circa 30% Nu mai putem în România să stăm pasivi și să spunem că nu sunt bani pentru nimic, nici pentru persoanele cu dizabilități deși avem un milion de astfel de persoane în România, din care câteva mii în Giurgiu!

 Noi (n.a. -Verzii) nu mai acceptăm sărăcia în muncă…Avem 1,9 milioane de contracte la nivelul  salariului minim în România. Suntem o țară cu foarte multe probleme de sărăcie, inclusiv aici la Giurgiu.

Clasa de mijloc în România se subțiază tot mai mult. Partidul Verde va face în perioada următoare  o hartă a risipiei banilor în România.  În țara asta avem cel puțin  4 milioane de oameni săraci energetic, care nu au bani ca să își plătească o sursă de energie…

Ce are nevoie Cancelaria premierului Ciucă de cele 250 de persoane, în perioadă de criză?  Românii nu mai au puterea de a protesta  împotriva acestor abuzuri!  Avem bani în România pentru toți, pentru energie, pentru hrană,  dar din păcate sunt ultrasifonate.

Este inadmisibil ca Premieri ale unor state din Europa să vină să spună: ”-  Băi, e perioadă de criză, hai să renunțăm la 10% din salariu, de bună voie…! ”

E o chestie simbolică… Iar tu, premier al României, care ai  250.000 de lei pensie, plus 180.000 pe an , nu vrei să cedezi 10%, spunând că inflația ți-a știrbit veniturile (?!) Asta a spus și el și ministrul Culturii…Este inacceptabil așa ceva Și noi stăm și nu reacționăm...

Ce vrea Partidul Verde? Vrem să retrezim România Mută, România Pasivă.

50% dintre români s-au întors cu spatele la tot ce înseamnă Democrația românească, Democrație surogat..! a mai declarat copreședintele Partidului Verde, Marius Lazăr la întâlnirea cu presa de vineri, 21 octombrie.

(Jurnal)