Ministrul Sănătăţii ar putea adopta o astfel de măsură, după ce un studiu legat de efectele energizantelor a demonstrat clar cât de novice sunt acestea.
Energizantele ar putea avea, în noile condiții, același statut ca tutunul sau alcoolul. Nu vor mai putea fi vândute adolescenților care nu au împlinit încă 18 ani, iar băuturile acestea nici nu se vor mai comercializa la aparatele automate. Consumul poate induce stări de anxietate, tulburări de somn, palpitații, creșterea tensiunii arteriale, amețeli, stare de greață dar crește și riscul de apariție a diabetului.
Unde vor fi interzise vânzării
Simultan, va fi interzisă vânzarea în unități sanitare, în incintă și la o distanță mai mică de 50 metri față de orice școală. Singura excepție: universitățile. Pentru nerespectarea acestor interdicții, comercianții ar putea fi amendați cu sume cuprinse între 5.000 de lei și 25.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor se va face de către Ministerul Sănătății, ANSVSA sau ANPC.
Dacă Guvernul va aproba această hotărâre, ar urma să intre în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
(Jurnal)