Până mâine la ora 06.00 ne vom afla sub atenționare meteorologică de cod portocaliu de ploi abundente și furtuni.

Sunt prognozate cantități de apă ce vor depăși 35 – 50 l/mp și izolat 70l/mp. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice și grindină de medii și mari dimensiuni.

Deoarece în perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, cetățenii trebuie să respecte următoarele recomandări primite de la ISU Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu.

„- curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;

– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

– nu atingeți firele căzute la pământ.”

(Jurnal)