Într-o scrisoare deschisă publicată în România Liberă, un grup de 13 jurnaliști (pe care îi enumerăm: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu) îi adresează Peședintelui României următoarea „rugăminte”: „În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rând nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap. Considerăm că nu există motive pentru ca „jurnaliștii” să fie încadrați la excepții. Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru „jurnaliști”, categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani”.
Ne surprinde această scrisoare prin faptul că vine din partea unor jurnaliști, parte din ei de notorietate publică, și este direcționată împotriva colegilor de breslă. Acceptăm, la rigoare, că cineva, cu un statut moral de foarte înaltă ținută, poate să-și sacrifice propriile interese pentru o cauză care le excede, dar nu credem că, în cazul de față, poate fi vorba de un asemenea statut moral. Dimpotrivă, e vorba de un statut… imoral. Căci, la nivelul standardului social pe care-l au petiționarii, scutirea de taxe și impozite la salariu poate să fie nesemnificativă, ceea ce nu se poate spune despre marea masă a colegilor lor. Și tocmai în asta constă imoralitatea și ipocrizia, căci ei își sacrifică, de fapt, propriii colegi.
Nu vrem să facem o pledoarie pro domo, dar anumite accente din scrisoarea amintită ne obligă să ripostăm. În primul rând la argumentul mincinos că unul din motivele demersului ar fi „lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei”. Cu alte cuvinte, semnatarii se erijează în reprezentanți voluntari ai breslei deși, în aceeași scrisoare, precizează că „nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România”. Ținem să precizăm că „organizația reprezentativă” există și se numește Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. E singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor români, are o vechime de 101 ani și 3.500 de membri (în țară, în diaspora și în țările din jurul României). În total 44 de filiale! Așadar, fie și sub aspect cantitativ, reprezentativitatea UZPR este o realitate.
Cât privește dimensiunea calitativă a acestei reprezentativități, ea se regăsește în programele și proiectele realizate cel puțin în ultimii șapte ani, ca și cele aflate în derulare. Nu le mai enumerăm, suntem convinși că semnatarii acestei scrisori perfide le cunosc, că doar sunt niște ziariști informați. Așadar, nu le acordăm prezumția de ignoranță. Iar în pledoaria lor pentru neacordarea de „privilegii financiare pentru jurnaliști”, formularea este de-a dreptul cinică și insultătoare.
Căci, în afară de îmbuibații, mercenarii și idioții utili din presă, restul jurnaliștilor, imensa lor majoritate, trăiesc în condiții aproape umilitoare. Nimeni n-a făcut, niciodată, nimic, pentru ei. Cu excepția Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ceea ce, iarăși, ar trebui să fie cunoscut de autorii scrisorii. Iar aici trebuie precizat și faptul că o parte dintre petiționari au participat direct și nemijlocit, în calitate de angajatori, la precaritatea existențială actuală a jurnaliștilor români.
Ne intrigă, de asemenea, urgența demersului, căci nu ținem minte ca ei să fi avut vreo atitudine similară de grup la situații mult mai grave care vizează, de pildă, asediul asupra identității naționale, retrocedările ilegale de terenuri și clădiri, înstrăinarea, vânzarea sau distrugerea patrimoniului, migrația în masă a românilor etc. Nu! grija lor, a semnatarilor, este aceea ca nu cumva colegii lor din breaslă să beneficieze de vreun suport material care să le facă viața mai suportabilă.
Ar fi ridicol și sub demnitatea noastră, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, să trimitem, la rândul nostru, o scrisoare prin care să-i cerem președintelui să nu țină seama de scrisoarea celor 13 petiționari jurnaliști. Dar ESTE de demnitatea noastră să propunem (și chiar o vom face!) un proiect de lege prin care statul să susțină din bani publici funcționarea presei cinstite – centrale și mai ales regionale – după modelul bunelor practici din țările civilizate ale Uniunii Europene.
Criteriile de eligibilitate ale acestei susțineri vor fi stabilite de SINGURA organizație reprezentativă a breslei jurnaliștilor români, adică U.Z.P.R. Iar aceste criterii vor fi cât se poate de clare și de stricte: interesul public (nu al publicului!), interesul NAȚIONAL, promovarea valorilor identitare și universale, a istoriei, a tradițiilor, a limbii române și a tot ce derivă din ele, a valorilor morale, a deontologiei, a onoarei și demnității, SOLIDARITĂȚII DE BREASLĂ, etc., toate acestea constituind, pentru noi, cadrul firesc de desfășurare al profesiei propriu-zise. Reperul nostru tutelar și de conduită este MIHAI EMINESCU – JURNALISTUL.
Nu este, totuși, prima dată când statul, prin guvern sau prin legislativ, acordă facilități presei, direct sau indirect. Presa tipărită, ca și cărțile, beneficiază de TVA redus la 5% conform art.291 din Codul Fiscal.
Drepturile de autor, cea mai frecventă formă de venit a jurnaliștilor în România, sunt scutite din 2018 de contribuția la asigurările de sănătate, conform art.154 Cod Fiscal. N-a fost zarvă la aceste scutiri.
De data aceasta însă indignarea a atins cote maxime. Cei mai vehemenți au fost jurnaliști bine plătiți ca C.T.Popescu sau Cătălin Tolontan, pe care scutirea nu îi interesează decât în mică măsură.
Situația economică precară a presei este o realitate incontestabilă în România, nevindecată după criza financiară declanșată în 2008.
Cea mai lovită a fost presa locală, ajunsă la mâna politicienilor și a baronilor, care au transformat-o ușor în instrument de influență. Se adaugă intervenția noilor tehnologii care au stimulat dispariția a sute de ziare în print, cât și dispariția a câteva mii de joburi din mass-media. Îngustarea pieței de publicitate mulți ani la rând, precum și jongleriile politice cu publicitatea de stat acordată preferențial au contribuit la scăderea veniturilor în presă și, implicit, la pauperizarea jurnaliștilor. Bugetul de publicitate cheltuit în România anual nu depășește, în cei mai buni ani, 450 milioane Euro, din care marile companii de televiziune iau peste 75%, în vreme ce printului îi rămâne sub 14%.
Publicul are puține informații despre cum sunt plătiți jurnaliștii și cât de mari sunt discrepanțele. În vreme ce în redacțiile tot mai restrânse din presa locală jurnaliștii primesc, cu contract de muncă și/sau contracte de drept de autor în jur de 1500-2000 lei, Dan Voiculescu își plătește propagandiștii (din păcate percepuți și ei ca „ziariști”) cu mii de euro.
De exemplu, prin 2013 aflam că Ion Cristoiu a fost plătit în cinci ani cu 500 000 euro pentru prestația la Trustul Intact, că Mihai Gâdea avea 15 000 euro lunar iar Radu Tudor 8 500 euro pe lună, conform declarației de avere a soției. Sumele obținute din contracte cu firme asociate PSD publicate de Newsweek România arată că Bogdan Chirieac, Doru Bușcu sau Liviu Alexa și alții s-au înfruptat din plin mascați în jurnaliști. Astfel de stipendii nu sunt în niciun fel justificate și distorsionează grav piața muncii.
Scutirea de impozit ar avantaja, poate, jurnaliștii din micile redacții locale, dar, paradoxal, și pe cei din mediile publice care sunt, totuși, plătiți decent. Așadar, măsura nu rezolvă problema stării economice precare a presei. Practic, ea e rămasă la mâna patronilor autohtoni care au reușit prin distorsiunea pieței media și prin corupție să îi alunge pe investitorii străini.
După vânzarea acțiunilor PRO TV către un ceh, nu a mai rămas niciun investitor occidental de forță în televiziunea românească, iar în print abia mai respiră Ringier.
O performanță nedepășită în Europa este condamnarea sau urmărirea penală a patronilor celor mai frecventate companii media din România: Dan Voiculescu, fiica acestuia și directorul Trustului Intact, Sorin Ovidiu Vântu, Maricel Păcurariu, Elan Schwartzenberg-Realitatea Media, Adrian Sârbu-Media Pro, Sebastian Ghiță-RTV, Dan Andronic-Evz, Dan Diaconescu-OTV ș.a.
Fragmentată și vulnerabilă dintr-o „lipsă de solidaritate incredibilă” neîntâlnită la nicio altă profesie, cum observa profesorul Mihai Coman, breasla jurnalistică sau segmente ale ei nu s-au manifestat unitar nici de această dată, cei de la „centru” ignorându-i pe cei din local.
De altfel, Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România și-a publicat poziția, solicitând măsuri care să echilibreze salarizarea jurnaliștilor, rămasă sub salariul mediu pe economie, în funcție de un model și un parcurs profesional, pentru a reduce uriașele discrepanțe. Rețeaua PressHub, alcătuită din 27 de entități media locale și centrale, coordonată de Freedom House România, pregătește un document de poziție referitor la sprijinul de care presa are nevoie. Reacțiile impetuoase la scutirea de impozit a jurnaliștilor dezvăluie incapacitatea breslei de a se aduna, de a propune soluții sistemice, de a pune pe masa politicienilor o analiză lucidă și o strategie proprie, cu trebuințe și criterii, cu solicitări rezonabile. Pentru că mass-media, oricât de fudulă ar fi, are nevoie de ajutor.
