În urma unor discuții purtate cu câțiva medici de familie, în cadrul cărora unii dintre aceștia se arătau nemulțumiți de sumele primite pentru activitatea medicală prestată, am făcut câteva investigații în acest sens, ce aveau să ne ofere mari surprize…

În funcție de lista de asigurați, cabinetele Medicilor de Familie (MF) ridică lunar în Centrele de Permanență, sume cuprinse între 2.000 și 16.000 de lei.

Pe perioada de Urgență (martie și aprilie 2021), atât asistentele cât și medicii de familie au primit câte 2500 de lei/lună. Acești bani au fost oferiți ca spor de risc pentru medicii care intră în contact cu un pacient suspect de COVID sau cu un bolnav de corona virus.

Așa cum aflat, în primul ”val” din decembrie 2020 – ianuarie 2021, la Urgență, au fost medici care au primit 7.000-8.000 lei/lună, în afara celorlalte câștiguri obținute.

La sumele de mai sus se adaugă banii primiți de medicii de familie, lunar, în sistemul de monitorizare, pentru fiecare pacient bolnav de Covid, adică 150 de lei/persoană, începând cu lunile octombrie-noiembrie 2020.

În plus, pentru programarea și vaccinarea pacienților (inoculare vaccin), medicii au mai încasat și 30 lei/pacient, sumă care s-a majorat din data de 29 aprilie, la 70 lei/ pacient.

La rândul său, Direcția de Sănătate Publică (DSP) plătește pentru activitatea realizată în cadrul centrelor de vaccinare, conform Ordinului 68/ 29.01.2021, medicilor de familie, 90 de lei/ oră, 45 lei/oră – pentru asistenți medicali și 20 lei/oră pentru registratori medicali.

Conform datelor din tabelele cu valoarea deconturilor pentru furnizorii de servicii medicale, găsim cabinete care ridică peste o jumătate de miliard de lei.

Surprizele mari vin din listele cu sumele ridicate de medici lunar pentru monitorizarea COVID, unde un medic dintr-o localitate a județului,  conform cifrelor de pe listele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Giurgiu, are un câștig de 47.000 de lei/lună, explicația din partea reprezentanților Casei județene fiind că astfel de medici se bucură de un număr mare de înscriși („per capita”).

Dacă veți consulta listele cu câștigurile lunare pe site-ul CJAS-ului, veți avea surpriza să constatați că există medici, soț și soție, ce au ridicat LUNAR câte 40.000 de lei, adică în total, familia a câștigat aproape un miliard de lei (vechi)!!

Pentru cei mai puțin inițiați în ceea ce privește modul de retribuire a medicilor de familie, precizăm că medicii din mediul rural, mai primesc, după cum aflat tot din partea CJAS și un supliment pentru deficit de zonă, de 20%.

Aceștia sunt medicii cei ce se află în localități din zone ce au fost declarate în ultimii 2 ani cu deficit de zonă. Numărul populației se împarte la numărul optim de pacienți înscriși, pe care trebuie să îi aibă un medic, de cel puțin 1800 persoane, reieșind astfel, statistic, câți medici ar trebui să revină zonei respective. În cazul în care, timp de 2 ani la rând, nu se acoperă numărul necesar de medici, zona este declarată zonă deficitară, iar medicul sau medicii aflați în această localitate primesc bonusul amintit mai sus.

Așa se face că pe site-ul CJAS Giurgiu, la capitolul venituri, am dedus că medicii din mediul rural, au un venit mediu de 20-30.000 lei, mai mare decât al celor din mediul urban.

Și pe lângă toate acestea, șefii de Centre de vaccinare mai primesc un bonus de 15% pentru că îndeplinesc rolul de coordonatori.

La acest moment în județul Giurgiu totalul medicilor de familie este de 98. Din aceștia, 66 își desfășoară activitatea în mediul rural, iar restul de 32 în mediul urban, astfel: 24 în Giurgiu, 5 în orașul Bolintin și 3 în orașul Mihăilești.

În consecință, medicii de familie care spun că nu câștigă suficient de mult, ori iubesc prea mult somnul, ori sunt extrem de cheltuitori.

Sunt destui medici însă, care apar în tabelele CJAS cu sume echilibrate, cuprinse între 6.000 si 11.000 lei.

În ceea ce privește farmaciile, ele rămân deocamdată un subiect pe care îl vom trata cu altă ocazie, ele nemaifiind atracția sistemului de sănătate, ci medicii de familie.

Vom preciza doar că, la această dată, în Municipiul Giurgiu funcționează 24 de farmacii dintr-un total de 98, la nivelul județului.

(Jurnal)