Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean afgan care intenţiona să treacă ilegal frontiera, ascuns într-un ansamblu rutier, cu scopul de a ajunge în Germania.

          Marți, 10 mai, în jurul orei 23:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean turc, care conducea un ansamblu rutier. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse textile din Turcia pentru România.

        În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport,  polițiștii de frontieră giurgiuveni au observat faptul că prelata semiremorcii este tăiată, iar în interiorul acesteia au descoperit ascuns un tânăr. La cercetări, polițiștii au stabilit că persoana în cauză, este cetățean afgan în vârsta de doar 19 ani.

       Tânărul, care nu deținea documente de identitate asupra sa, a declarat că s-a urcat în semiremorca mijlocului de transport, într-o parcare din Bulgaria fără știrea șoferului, cu scopul de a ajunge ilegal în Germania.

          Polițiștii de frontieră  i-au  întrerupt călătoria,  iar conform protocolului româno-bulgar,  tânărul afgan, șoferul cât și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră, bulgari, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. 

(Jurnal)