Sâmbătă, 11 iulie a.c., polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie din localitatea Băneasa, județul Giurgiu a fost agresată fizic de către soț.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat faptul că în ziua de 11 iulie a.c., în timp ce femeia se afla pe strada Principală din comuna Băneasa, împreună cu cei doi copii ai săi, la un moment dat, lângă aceștia a venit fostul concubin, pe numele căruia Judecătoria Giurgiu a emis ordin de protecție la data de 26.02.2020.

În urma conversației dintre cei doi, bărbatul a lovit-o pe fosta concubină cu pumnul în zona feței.

În urma cercetărilor efectuate, la data de 15 iulie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu propuneri legale.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.