Un GIURGIUVEAN ȘI-A UCIS PRIETENUL, după care i-a aruncat cadavrul într-un tomberon de gunoi!

0
6791

Autorul faptei a fost prins, vinerea trecută, de polițiștii spanioli, pentru o crimă comisă în 2016, chiar în orașul Giurgiu!

Individul era căutat de polițiștii români, după ce a omorât un bărbat, cu un topor în cap, pe fondul consumului de alcool. Crima s-a petrecut în Municipiul Giurgiu.

Criminalul a ținut cadavrul ascuns timp de o săptămână, în casă, iar în tot acest timp i-a golit cardurile bancare și i-a sustras obiectele de valoare. Apoi, i-a aruncat rămășițele la gunoi.

Autoritățile români au emis un mandat european de arestare pe numele lui. Astfel, polițiștii spanioli l-au localizat pe strada „Teix”, în cartierul Soledat, din Palma (Spania).

Surse din cadrul Poliției Naționale au declarat, pentru diariodemallorca.es, că bărbatul a fost identificat vinerea trecută, la ora trei și jumătate dimineața, în cadrul unui control efectuat pe strada Teix, unde în ultimii ani s-au desfășurat numeroase operațiuni antidrog împotriva clanului El Pablo.

În momentul în care individul a fost surprins de agenți, a încercat să scape de portofel, cel mai probabil pentru a nu fi identificat.

Agenții spanioli i-au găsit însă portofelul, iar când au verificat numele acestuia în baza de date, au descoperit că bărbatul avea un ordin european de arestare și predare, în curs de executare, emis de justiția română.

Suspectul a fost imediat arestat și transferat la secția de poliție din Palma. După mai multe cercetări făcute de agenții spanioli, s-a constatat faptul că bărbatul era acuzat de o crimă care a avut loc în orașul Giurgiu, în septembrie 2016.

Se pare că  autorul crimei  ar fi fost în casa victimei, unde cei doi ar fi consumat alcool și droguri. În timpul unei discuții, bărbatul l-ar fi ucis pe amicul lui cu o lovitură de topor în cap. Suspectul a ținut cadavrul ascuns în casă timp de o săptămână. În tot acest timp, el a retras bani de pe cardul individului omorât, aproximativ 500 de euro. De asemenea, el a sustras diferite obiecte de valoare pe care le-a găsit în casa celui pe care îl ucisese: un televizor, o bicicletă și un covor.

Ca să scape de cadavru, criminalul l-a învelit în saci de plastic și pături și l-a aruncat într-un tomberon din Municipiu. Bărbatul a fugit din țară, fapt pentru care Poliția Română a emis mandatul european de arestare.

El a fost fugar în toți acești ani, până când a fost arestat de polițiștii spanioli. El a fost arestat provizoriu, până când va fi extrădat.

(Jurnal)