AcasăActualitate Un giurgiuvean a fost arestat preventiv după ce a cumpărat o mașină,...

 Un giurgiuvean a fost arestat preventiv după ce a cumpărat o mașină, cu euro falși!

Un bărbat din Municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv, după o descindere a polițiștilor la domiciliul său, după ce a cumpărat o mașină cu  bani falși.

Astfel, în locuința acestuia au fost găsite mai multe bancnote  euro din tipul de fals cunoscut la nivel european ca „Prop-Copy”.

Acest lucru a fost posibil după ce polițiștii din Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, au făcut duminică, 19 noiembrie, trei percheziții în județul Dâmbovița, la locuința unui tânăr de 22 de ani, cercetat pentru punere în circulaţie de valori falsificate și înșelăciune. 

Din cercetări a reieșit că în data de 10 noiembrie, într-o societate comercială situată pe autostrada A1 București – Pitești, la km. 49, tânărul cercetat acum, a pus în circulație bancnote false, în euro, pe care le-ar fi prezentat și ulterior, înmânat ca bancnote autentice persoanei vătămate.

Banii falși ar fi fost oferiți de acesta în chip de contravaloare a prețului stabilit în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism.

În urma desfășurării perchezițiilor la locuințele acestuia, a fost descoperit și indisponibilizat autoturismul însușit de către persoana bănuită de săvârșirea infracțiunilor, dar și 5.170 de euro, din tipul de fals cunoscut la nivel european „PROP-COPY”, spun polițiștii din Giurgiu, într-un comunicat transmis luni, 20 noiembrie, 2023

Autorul acestui fals a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.1 ° C
16.1 °
16.1 °
59 %
2.1kmh
3 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
21 °
joi
15 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!