Un copil de nici doi ani a căzut în această dimineață de la etajul 2 al unui bloc din Giurgiu
Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată în urmă cu puțin timp, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul 2 al unui bloc aflat în Cartierul Tineretului.
În urma verificărilor preliminare, s-a constatat faptul că cel mic nu avea decât 1 an și 8 luni și că ar fi căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe, fără a se ști contextul în care s-a produs accidentul.
Starea copilului a fost stabilizată de echipa medicală ce s-a ocupat de el, știut fiind că nu se poate transporta un pacient fără ca mai întâi să îl echilibrezi.
Copilul după cum am aflat de la cei ce l-au primit la UPU, a fost intubat , cel mic fiind extrem de agitat după cum ni s-a relatat, probabil din cauza șocului suferit, fiind cu greu dus la Computerul Tomograf .
Ulterior copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Copii “Grigore Alexandrescu” din municipiul București.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Giurgiu desfășoară în prezent cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
24.4
°
C
24.4
°
24.4
°
28%
1.2m/s
13%
mar
24
°
mie
27
°
J
26
°
vin
27
°
S
27
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
