AcasăActualitateUn copil de doi ani a blocat ușa apartamentului în care locuia

Un copil de doi ani a blocat ușa apartamentului în care locuia

Cu puțin timp în urmă, pompierii giurgiuveni au fost solicitați de mama unui copil în vârstă de circa doi ani și jumătate, care rămăsese blocat în apartamentul în care locuiau. Imediat, un echipaj al Detașamentului Giurgiu au pornit spre blocul aflat în vecinătatea magazinului Carrefour Market (fost Billa), reușind, în doar câteva minute, să deblocheze ușa apartamentului și să o redea pe micuța de doi ani și jumătate mamei sale. 

După finalizarea intervenției, mama copilului a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

„Am lipsit doar câteva minute din casă, cât am fost să iau pâine de la magazinul de vis-a-vis. Am lăsat fetița dormind, și cred că, în lipsa mea, ea s-a trezit și, vrând să deschidă ușa, de fapt a blocat-o…Mulțumesc pompierilor pentru promptitudine și pentru sprijin…M-am speriat foarte tare, dar e bine că s-a terminat cu bine”, spunea, vizibil emoționată, mama copilului. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
73%
1.1m/s
100%
mie
11 °
J
10 °
vin
13 °
S
10 °
D
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!