Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca BMW, căutat de autorităţile din Marea Britanie.

În data de 23.08.2019, în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul român O.I., în vârstă de 29 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW X1, fabricat în anul 2014.

În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, la data de 04.04.2018.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean român și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 31.200 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.