Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – S.T.P.F. Giurgiu au descoperit un autoturism marca Audi Q5, căutat de către autorităţile bulgare.
În data de 07.07.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu auto furate.
Astfel, în jurul ori 23:30, lucrătorii noştri au descoperit într-o staţie peco din apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu un autoturism marca Audi Q5, înmatriculat în Bulgaria, susceptibil a fi furat. Proprietarul maşinii este cetăţeanul român Mircea P., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în judeţul Sibiu.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta are elementele de identificare modificate, în sensul că plăcuţa de constructor este pansonată neconform cu caractere de origine necunoscută, iar talonul care atestă inspecţia tehnică este fals.
De asemenea, în urma verificărilor specifice în bazele de date, s-a descoperit că autoturismul figurează cu alerta „Bun căutat în vederea confiscării”, emisă de către autorităţile din Bulgaria, în data de 07.07.2013.
Șoferul autoturismului a declarat că a obținut mașina în urma unui schimb cu un conațional și nu avea cunoștință despre faptul că acesta figura ca fiind furat.
Autoturismul, în valoare de 135.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul I, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
(Jurnal)